Calea spre viața veșnică

Dumnezeu este soluția !

Calea spre viața veșnică

Un fruntas a intrebat pe Isus: ,,Bunule Invatator, ce trebuie sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?” ,,Pentru ce Ma numesti bun?” i-a raspuns Isus. ,,Nimeni nu este bun decat Unul singur: Dumnezeu. Stii poruncile: ,Sa nu preacurvesti; sa nu ucizi; sa nu furi; sa nu faci o marturisire mincinoasa; sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta.’”,,Toate aceste lucruri” , I-a zis el, ,,le-am pazit din tineretea mea.” Cand a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: ,,Iti mai lipseste un lucru: vinde tot ce ai, imparte la saraci, si vei avea o comoara in ceruri. Apoi, vino si urmeaza-Ma.” Cand a auzit el aceste cuvinte, s-a intristat de tot; caci era foarte bogat. Isus a vazut ca s-a intristat de tot, si a zis: ,,Cat de anevoie vor intra in Imparatia lui Dumnezeu cei ce au avutii! Fiindca mai lesne este sa treaca o camila prin urechea acului, decat sa intre un om bogat in Imparatia lui Dumnezeu.” Cei ce-L ascultau, au zis: ,,Atunci cine poate fi mantuit?” Isus a raspuns: ,,Ce este cu neputinta la oameni, este cu putinta la Dumnezeu.” – Luca 18:18-27

Din cele mai vechi timpuri, de cand a inceput sa lase o urma in istorie, omul si-a pus intrebari despre ceea ce este in spatele mortii, despre viata „de dincolo”, cea vesnica. Aceste framantari ale sale, sau „gandul vesniciei” cum le numeste inteleptul antic (Eclesiastul 3:11), au dus la formarea diferitelor credinte religioase. Credinta in viata vesnica salasluieste in inima omului fara vreo dovada palpabila a existentei ei.
Aceste randuri nu au ca scop argumentarea prin variate dovezi a ceea ce este dincolo de ochii nostri, de trupul nostru muritor, de lumea aceasta intinata de rau. Se afirma doar existenta vietii acestea vesnice, avand ca fundament nimic altceva decat Sfanta Scriptura. Tanarul bogat din textul nostru nu il intreaba pe Domnul: „Invatatorule, exista oare viata vesnica, merita sa ma straduiesc sa o obtin?” Viata vesnica exista! Scriptura o afirma, nu o demonstreaza; iar inima noastra, cu framantarile si intrebarile ei, dovedeste existenta acelui „gand al vesniciei”.

Toate religiile sunt intemeiate pe ceea ce este „dincolo”. Toate religiile, pornind de la un punct comun, promit existenta unui Rai, si majoritatea lor predica si un Iad, destinat celor rai. Cu toate acestea, multele diferente dintre religii se reflecta si in problema vietii vesnice, atat in obtinerea, cat si in experimentarea ei. Fiecare religie este gata sa prescrie nenumarate „retete datatoare de mantuire”, fiind gata sa raspunda la intrebarea ce a rasunat acum doua mii de ani pe drumul spre Ierusalim, „ce trebuie sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?”

Multitudinea de raspunsuri venite la aceasta singura intrebare, comuna tuturor oamenilor, ne face sa ne intrebam, firesc, „Cine are dreptate?”, „Unde este adevarul?” Fiecare religie, sau, in cazul nostru, orice confesiune a Crestinismului, iti ofera reteta proprie care te va duce „sigur” in Rai, daca, si numai daca, o respecti intru totul, in cel mai mic amanunt.

Astfel, ti se spune sa te duci, sa vii, ti se spune sa iei, sa lasi, sa faci, sa nu faci, ti se spune sa dai, sa primesti, sa refuzi, sa fii, sa nu fii, sa te straduiesti, sa vrei, sa fii sincer, sa te rogi… pentru a enumera doar cateva exemple, toate insotite, bineinteles, de atotprezentul „TREBUIE”! Cu siguranta ca ai auzit si tu, ca ti s-au prescris si tie astfel de retete! Si ce nu ai face, si ce nu ai da, doar sa fii sigur ca te mantuiesti, ca iti salvezi sufletul… Caci pana la urma, „…ce foloseste unui om sa castige toata lumea, daca isi pierde sufletul?” (Marcu 8:36).

Numitorul comun al tuturor acestor retete care „dau ca rezultat” viata vesnica esti chiar TU! Toate ti se adreseaza tie! Tu trebuie sa te duci, tu trebuie sa vii, tu trebuie sa dai, sa iei, sa vrei… Te astepti sa primesti o alta reteta, un TREBUIE nou? Ei bine, in acest caz te va surprinde ceea ce vei auzi, ceea ce a spus Cristos: TU nu poti face nimic pentru a mosteni viata vesnica, chestiunea aceasta nu este in mainile tale, nu TU esti factorul hotarator!

Nu fa decat un singur lucru: deschide Biblia, singura autoritate dupa care trebuie evaluate si masurate toate invataturile oamenilor – aceeasi Carte la care fac referire, mai mult sau mai putin, majoritatea autorilor „retetelor” de mai sus – si verifica pentru tine insuti ceea ce ti se spune.

Vrei sa ajungi in Rai, sa mostenesti viata vesnica? Atunci trebuie sa stii ca nici un pacatos nu va ajunge sa traiasca vesnic pe noul pamant, sau in Noul Ierusalim (Apocalipsa 21:8, 27); caci tocmai datorita pacatului Adam a fost izgonit din Paradis, nemaifiindu-i ingaduit sa manance din pomul vietii… Dar cine este pacatos, si ce inseamna a pacatui?

Pacatul inseamna neascultare, razvratire fata de poruncile lui Dumnezeu. Pacatul este faradelege, sau calcarea legii sfinte a lui Dumnezeu (1 Ioan 3:4). Dar chiar si pacatul, in multitudinea de forme in care se manifesta, nu este decat rodul mostenirii noastre prin Adam, si anume, al naturii pacatoase. Aceasta natura se regaseste in instinctele noastre, comune intregii rase, iar caracterul nostru individual ne este format dupa sablonul acestei naturi. Aceasta guverneaza fiecare aspect al vietii omului, fiecare facultate a sufletului sau. Nimic nu ramane neatins, neinfluentat de ea. Este pedagogul gandirii noastre, sfetnicul vointei si modelul dupa care inima ne este sculptata. Natura este pomul ce aduce ca rod pacatul, este izvorul amar al tuturor pornirilor rele si egoiste, al tuturor actelor de rebeliune impotriva lui Dumnezeu (Matei 15:19; Luca 6:45; Geneza 6:5; Ieremia 17:9; Romani 8:7-8).

Iar aceasta natura este proprie fiecarui om, fara nici o exceptie. Nimeni nu poate afirma ca nu a comis pacat, „toti au pacatuit” (Romani 3:23) si „Daca zicem ca n-am pacatuit, Il facem mincinos [pe Dumnezeu]…” (1 Ioan 1:10). Cu totii suntem vinovati de pacat, iar dreptatea perfecta a lui Dumnezeu pretinde ca fiecare pacat comis vreodata sa fie pedepsit. Fiecare pacat comis aduce o datorie in fata lui Dumnezeu, iar in viata vesnica nu pot intra decat aceia cu datoriile platite. Esti in stare sa iti platesti o asemenea datorie?

Oare cum se pot plati aceste datorii? Aici, raspunsurile pe care le primesti, difera. Unii iti vor spune ca trebuie sa vii la Biserica si sa treci prin anumite ritualuri, altii te vor sfatui sa dai milostenie si sa faci diverse alte acte de caritate. Iar altii te vor indemna spre cainta publica, manifestata prin diverse semne facute unui predicator, sau printr-un „act suprem de curaj” izvorat din adancul vointei tale – iesirea in fata intregii adunari.

Multe din raspunsurile pe care le primesti la acest capitol provin dintr-o conceptie total gresita, nebiblica – aceea a balantei. Isi imagineaza omul ca Dumnezeu are in fata Sa un cantar, atunci cand il cheama la judecata. Pe un taler sunt asezate toate faptele, vorbele si gandurile rele, iar pe celalalt sunt asezate toate faptele, vorbele si gandurile bune ale omului – al carui destin vesnic depinde de partea in care se inclina balanta.

Sa nu te lasi inselat! Dumnezeu nu foloseste un asemenea cantar! O fapta rea nu poate fi indepartata de o fapta buna, nici de zece, nici de o suta. O fapta rea ramane o pata ce nu poate fi indepartata prin stradania vointei omului, oricat de mult ar incerca. O vorba rea nu poate fi stearsa nici cu o mie de cantari de lauda, iar un gand murdar nu este acoperit nici de zece mii de ori zece mii de rugaciuni. Pacatul ramane pacat, nu poate fi acoperit de o binefacere, si toata milostenia din lume nu poate acoperi o singura calcare a legii Sfantului Dumnezeu.

Ce ai putea sa Ii oferi lui Dumnezeu pentru a-l face sa iti treaca cu vederea macar un singur pacat? Incerci cumva sa Il mituiesti pe Dumnezeu? Faptele bune pe care le faci reprezinta si ele datoria pe care o ai ca om inaintea lui Dumnezeu, Creatorul tau. Poti acoperi o datorie cu o alta? Esti dispus sa iti peticesti haina gaurita cu un petic decupat din aceeasi haina?

Dumnezeu hotaraste ca plata pentru pacat este moartea! Nici faptele bune, nici actele de caritate, nimic din tot ce faci nu ii poate inchide ochii lui Dumnezeu! Plata pacatului este si va ramane, atata timp cat va exista dreptate divina, MOARTEA! Dreptatea lui Dumnezeu nu poate fi imbunata, iar pacatul tau nu poate fi indulcit prin fapte bune, prin religiozitate, nu poate fi sters decat prin moarte!

Moartea este singura metoda de plata a pacatului. Este pedeapsa prea dura, nedreapta? Nicidecum! Daca am vedea ce se ascunde in spatele fiecarui pacat, oricat de „nevinovat” ar parea el, daca am vedea din prisma divina potopul de rautate din spatele unui neadevar, cata razvratire, desconsiderare si dispret fata de Dumnezeu se revarsa printr-o vorba taioasa si ce vulcan al nelegiuirii erupe si ne inunda fiinta la un singur gand condamnat de constiinta… daca am avea ochi sa vedem, pret de o clipa, imensitatea raului naturii pacatoase a omului, sa privim pacatul prin ochii lui Dumnezeu, atunci am uri pacatul si am proclama dreptatea lui Dumnezeu in pedepsirea acestei maladii.

Dar mintea noastra nu poate cunoaste si inima noastra este incapabila sa simta acum pe deplin gravitatea pacatului, limba noastra nu are cuvinte destul de expresive pentru a descrie sila Domnului fata de pacat. Inca mai crezi ca pedeapsa este prea dura? Nu! Ci ea este potrivita masurii ofensei aduse Imparatului. Dreptatea lui nu poate trece cu vederea, nu poate lasa nepedepsit pacatul, nu ii poate arata ingaduinta, dar, Dreptate fiind, nu il poate nici exagera.

Asadar, dreptatea desavarsita a lui Dumnezeu pretinde moartea ca plata a pacatului. Nu exista o alta modalitate de plata sau cale de schimb. Orice este mai prejos de acest pret, este o moneda incompatibila cu natura datoriei. Banii si averile nu iti pot cumpara eliberarea sufleteasca, moralitatea si bunatatea nu te pot scapa de pedeapsa. O viata religioasa, fie ea chiar dedicata in intregime monahismului, nu poate sa inlocuiasca moartea pe care o datorezi. Nimic, nimic din tot ce ai nu te poate salva, ci tot ceea ce ai, tot ceea ce poti oferi, tot ceea ce esti, este prea putin, mult prea putin pentru a acoperi o datorie asa de mare…

Ramane un singur pret, moartea, pedeapsa suprema, dar pe deplin justificata pentru pacatele tale. Numai aceasta moarte pe care pacatosul trebuie sa o sufere pentru o vesnicie, numita moartea a doua, in locul pe care Biblia il numeste „iazul de foc”, loc al plansului si scrasnirii dintilor, alaturi de Satan, ingerii lui si toti raufacatorii care au calcat pe fata pamantului, numai aceasta este plata pe care tu o poti face pentru pacatele tale. Acesta este singurul mod prin care poti satisface dreptatea lui Dumnezeu.

Odata ce Judecatorul a decretat sentinta, „departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege!” – atunci, fara drept de apel si fara amanare, hotararea va fi executata, iar Iazul de foc, cuptorul aprins care arde cu foc si pucioasa, acel loc pregatit primilor razvratiti, diavolului si ingerilor lui, isi va deschide gura pentru a te inghiti, iar locul acesta al suferintelor este locul in care iti vei petrece intreaga eternitate… este locul in care vei sta sa-ti platesti vesnica ta datorie. Fiindca o vesnicie teribila, mizera, este consecinta rebeliunii impotriva Stapanului Universului, ea este plata neascultarii creatiei de Creator.

Aici este locul celor ce au urmat „prescriptii” sau „retete false”, al celor inselati, care au crezut pana in ultima clipa ca se afla pe drumul spre cer. Dar aici este locul si al inselatorilor, al celor care au prescris oamenilor modalitati false de a ajunge la Dumnezeu. Ascultati ce spune Mantuitorul: „Nu orisicine-Mi zice: ,Doamne, Doamne!’ va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri. Multi Imi vor zice in ziua aceea: ,Doamne, Doamne! N-am proorocit noi in Numele Tau? N-am scos noi draci in Numele Tau? Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau?’ Atunci le voi spune curat: ,Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege’” (Matei 7:21-23).

Cat de mare este diferenta dintre locul in care credeau ca ajung, Raiul, cu viata sa vesnica, cu bucuriile inimaginabile dinaintea Fetei lui Dumnezeu, locul unde nu exista moarte, lacrima, sau durere, si locul in care au ajuns – moartea a doua – „unde viermele lor nu moare, si focul nu se stinge” (Marcu 9:44). Inselatii si inselatorii vor fi ajuns in aceeasi Imparatie – a mortii…

S-a afirmat pana acum existenta vietii vesnice si imposibilitatea auto-mantuirii, a platirii pentru propriile pacate in orice alt fel decat cel hotarat de Dumnezeu – moartea. Dar in acest caz, ne putem intreba ca ucenicii din textul nostru, ,,Atunci cine poate fi mantuit?” Daca toti oamenii sunt pacatosi, daca toti merita moartea, daca nici unul nu poate face ceva pentru propria sa salvare, cine va fi mantuit? Cine va mosteni viata vesnica, si cum?

Raspunsul Domnului, la fel de valabil si semnificativ si astazi este ,,Ce este cu neputinta la oameni, este cu putinta la Dumnezeu.” Da, mantuirea este a Domnului, si gloria aceasta El nu o imparte cu nimeni! Dumnezeu nu lucreaza cu jumatati de masura! Dumnezeu nu are partea Lui in mantuire, si tu partea ta!
Nici un om nu iti poate da mantuirea, nici macar o Biserica. Mantuirea vine de la Domnul! Doar la Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile, El este singurul Atotputernic! Doar El poate smulge un pacatos din ghearele mortii, doar El il poate elibera din robia pacatului, doar El il poate innoi si face o creatie noua, El este singurul care il poate sfinti prin Duhul Sau si il poate pastra credincios pana la sfarsit. Da, „plata pacatului este moartea, dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Cristos, Domnul nostru” (Romani 6:23).

Singurul mod de platire a datoriei este moartea. Aceasta este rezultatul firesc al pacatului. Dar viata vesnica este „darul fara plata al lui Dumnezeu”. Fiindca noi nu putem face nimic pentru a o castiga, Dumnezeu o da gratuit; dar daca nu trebuie sa platim nimic pentru a o avea, nu inseamna totusi ca ar fi ieftina, neinsemnata, lipsita de valoare, sau ca pe Dumnezeu nu L-a costat nimic. Versetul continua „viata vesnica in Isus Cristos, Domnul nostru” – si aici este vestea buna, Evanghelia – Cristos a platit datoria pacatelor poporului Sau prin moartea pe care a suferit-o. Nu mai ramane nimic de platit; datoria copilului lui Dumnezeu este stearsa in intregime si pentru totdeauna. Dumnezeu a platit un pret deosebit de mare, chiar moartea Fiului Sau preaiubit, pentru ca dreptatea Sa sa fie satisfacuta, iar dovada nemasurabilei Sale iubiri sa fie facuta vizibila in viata fiecarui copil al Sau.

Dar cum poti sa stii daca esti copil al lui Dumnezeu, mostenitor al vietii eterne? Priveste inlauntrul tau. Ce vezi? Satisfactia unei vieti implinite? Multumirea de sine pentru realizarile de o viata, pentru alegerile facute, pentru deciziile luate? Atotsuficienta unei persoane sigure de sine? In acest caz, ochii tai sunt impiedicati sa vada adevarata ta nevoie – aceea de salvare; si tocmai aceasta vedere este semnul inceputului mantuirii. Cristos a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut. Daca nu te vezi pierdut, dovedesti prin aceasta ca El nu a venit pentru tine, nu a venit sa te caute, nici sa te mantuiasca… ca esti exclus de la favorul lui Dumnezeu si absent de la binecuvantarile Sale, privat de orice fel de promisiune, incurajare, mangaiere sau speranta pentru viitor.

Daca te vezi asa cum Dumnezeu te vede, El a inceput o lucrare in tine. Privesti in tine insuti, iti vezi pacatul, cauzele si consecintele sale, starea in care te-a adus. Incerci sa nu mai pacatuiesti, dar este imposibil, cazi infrant… Privesti toate acestea si te cutremuri… Nu este nici o iesire, esti inchis in aceasta lume intunecata al carei drept sfarsit este iazul care arde cu foc si pucioasa… In astfel de momente, vezi ca esti pierdut, ca nu poti sa impaci dreptatea lui Dumnezeu, ca starea in care esti are ca sfarsit moartea. Dar priveste inspre Cel ce a venit sa ierte pacatosii, sa aduca vestea buna celor prinsi in pacate, prizonierilor patimilor, inspre Cel ce a venit sa vindece bolnavii in suflet, sa dea vedere spirituala celor care mai inainte locuiau in intuneric.

Acum poti privi inspre Cristos, si sa Il vezi altfel decat cei din jurul tau. El este Mantuitorul, cel care a venit sa te caute, sa te gaseasca acolo unde esti, si sa te scoata din starea in care te afli. El este singura scapare, singura cale, este lumina si viata. Vino la El, in cainta, prosternandu-ti fiinta la picioarele Lui, in totalitate dependent de mila Sa.

Nu ezita sa vii, si nu mai privi in urma, fiindca nu conteaza cat de mare este datoria ta, cat de multe sunt pacatele tale, sangele lui Cristos spala orice pata si necuratie; El indeparteaza munti de pacate, seaca oceane de nelegiuiri, sterge datorii imense; El, biruitorul mortii, da viata vesnica tuturor acelora care vin la El.

Venind la El in pocainta, crezand ca Isus Cristos este Domn si Mantuitor pentru toti cei ce vin la El, aduci astfel dovada ca esti copil al lui Dumnezeu. Iar pentru tine, acesta este inceputul unei noi vieti care nu se va mai sfarsi niciodata – viata vesnica; o umblare alaturi de Dumnezeu, Tatal tau, care te-a nascut din nou prin puterea Duhului Sau, care te va creste, educa si disciplina, care te va pazi pana cand tot ceea ce a mai ramas muritor in tine va fi inghitit de nemurire, pana cand fiinta ta va fi pregatita sa experimenteze pe deplin ceea ce, acum, in conditia noastra prezenta, nu am putea experimenta – VIATA VESNICA.

In concluzie, inainte de a-ti relua alergarea in cursa vietii acesteia, analizeaza-ti calea, sfarsitul ei. Intreaba-te, „care este situatia, starea mea?” Nu exista decat doua tabere, doua cai. Pentru a nu fi inselat, trebuie sa stii sigur care iti este pozitia! De aceea, priveste inlauntrul tau, cerceteaza-te! Urmezi tu oare in prezent o „reteta datatoare de viata vesnica”? Iti pui tu increderea in indicatiile pretioase ale unui „rob al lui Dumnezeu” care iti interpreteaza Biblia pe intelesul tau? Negresit, multe din sfaturile pe care le primesti sunt bune, te fac un om mai bun, mai moral, mai atent, mai sincer, mai sensibil. Dar oare au ele ca sfarsit mostenirea vietii vesnice? Oare tinerea unui cod de legi, respectarea unor principii morale si etice, anumite ritualuri si rutine religioase prin care treci, datoriile pe care ti le achiti fata de diverse institutii eclesiastice, iti aduc ele recompensa promisa, viata eterna?

De ce avem nevoie pentru a mosteni viata vesnica? De legi, porunci, traditii omenesti? Avem oare nevoie de retete pentru mantuire (multe din aceste retete nefiind decat efecte ale mantuirii, fara a putea fi catusi de putin cauze determinante ale acesteia)? Avem oare nevoie de gesturi si rugaciuni stereotipice? Nu! Avem nevoie de innoire; avem nevoie de o schimbare a mintii, de o transformare totala a intelectului, sentimentului si vointei noastre, evenimente care duc la mostenirea vietii vesnice… Avem nevoie de nasterea din duh, fara de care nu putem avea vedere spirituala, avem nevoie de pocainta, fara de care nu poate fi iertare, avem nevoie de credinta, fara de care nu ne putem apropia de Dumnezeu. Doar la El aceste lucruri sunt posibile!

„Ce trebuie sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?” Ar fi imposibil ca tu sa poti face ceva pentru a o merita sau castiga, „este cu neputinta la oameni”! Dar viata este data gratuit, fara sa ti se ceara ceva in schimb, fiind in intregime harul lui Dumnezeu! In starea ta, striga catre El, si te va auzi, cheama-L si iti va raspunde, vino la El si te va primi! Asculta Duhul care iti spune „vino!”; asculta invitatia celor care deja au venit si au gustat ce bun este Domnul, vino in pocainta, iar El te va primi asa cum esti, in bucuria intregului cer, dandu-ti viata vesnica!

Sursa: ResurseCrestine

Lasă un răspuns